Zoran Popovici
Hello, sunt Zoran; este cel mai simplu mod în care pot să mă prezint celor care nu mă cunosc. Răspunsul la restul întrebărilor din acest interviu poate fi considerat o sinteză a ce înseamnă parcursul personal prin arhitectura contemporană, ca parte a artei “new media”, care mai mult sau mai puţin mi-a oferit un mijloc de exprimare.
Crescut într-o familie care, de la o vârstă fragedă, mi-a oferit acces la o lume digitală, destul de rudimentară, cu sunete şi imagini care astăzi definesc stilul 8-bit, în acea perioadă constituia vârful de lance a tehnologiei şi îmi oferea şansa să experimentez cu primele linii de cod şi să îmbrăţişez principiul “open source” – programe create şi oferite gratuit unei comunităţi, cu speranţa că alţii le vor folosi, le vor remixa, şi le vor dezvolta mai departe. Această lume digitală a fost secvenţial întreruptă de o expunere la artă, cu vizite la galerii şi muzee, care deseori începeau violent cu ruperea mea din faţa monitorului.
Alegerea traseului profesional a fost o primă încercare de a găsi un mediu în care pasiunile mele pentru fenomene complet diferite să evolueze într-un mod coerent. Momentul exact în care a trebuit să aleg o carieră şi o facultate, îmi este prezent mai degrabă ca un glitch în memorie. Ulterior, am găsit un citat care poate să explice motivaţia din spatele alegerilor din carieră: “Making… an art out of your technological life is the way to solve the problem of technology.” Robert Pirsig – Zen and the Art of Motorcycle Maintenance
Anii de studiu, supliniţi în paralel de perioada în care am fost “ucenic” într-un birou de arhitectură, mi-au oferit experienţe pozitive, dar şi negative, care s-au sedimentat în principii care îmi formează o parte din weltanschauung. Tendinţa de a observa un fenomen de la o scară mare, de ansamblu, până la o scară apropiată, a detaliului; atenţia pentru detaliu, pentru acel centimetru pătrat care scapă neobsevat, acestea sunt câteva dintre principiile care m-au influenţat într-un mod pozitiv, însă au fost suplinite şi de o serie de observaţii negative şi dezamăgiri: discursul învechit al sistemului de învăţământ prin negarea a tot ce înseamnă libertatea volumelor generate de curbele NURBS, în favoarea unui discurs vechi care susţine poetica liniei desenate de mână sau cu ajutorul teului şi echerului, impulsul agresiv al beneficiarilor de a construi tot, lipsa de control asupra produsului final.
De la arhitectură la activitatea mea “alternativă” nu a trebuit să ajung ca la o destinaţie, pentru că pe tot parcursul experienţei profesionale, ea a fost acolo, evoluând simultan. Dacă ar fi să prezint activitatea unui novice, m-aş rezuma la: creator de lumi virtuale. Însă, discuţiile interesante se nasc cu acele persoane care profesează în domenii tangente, precum game designeri, programatori, DJ sau sculptori de instalaţii kinetice. Din dorinţa de a transmite mai departe cunostinţele, încăpăţânarea în ideea că uneltele digitale din artă şi arhitectură pot oferi o alternativă sustenabilă la tendinţele contemporane, m-am îndreptat spre un start-up în domeniul educaţiei nonformale, arhitectura fiind, în continuare, prezentă ca şi mediu de experimentare pentru uneltele folosite.
Îmi este greu să îmi dau seama cum se influenţează între ele activităţile, datorită faptului că ele coexistă într-o dihotomie, dar şi conexiune împletită pe mai multe layere, fiind imposibil de separat. La momentul de faţă, realizez cât de mult m-am apropiat de punctul de plecare – fenomenul “open source” – care a fost fundaţia viziunii mele despre tehnologie şi a programelor folosite.
Back
