Daniel Tellman
- Cum v-aţi prezenta celor care nu vă cunosc?
De regulă, când vine vorba despre prezentări sunt destul de rezervat. Dacă simt însă că interlocutorul meu are umor, aș mai aminti celelalte două nume pe care le-am folosit până acum 10 ani. Dacă văd că este interesat de accentul meu aș menționa că mă trag din Ardeal, de pe valea Hârtibaciului și a Târnavei Mari, și că sunt sas. Și probabil aș mai adăuga că sunt un optimist, cinefil, fost fumător, căsătorit cu o minunată soţie, tată de aproape 5 ani și am exact 1,82 m înălțime.
- Ce moment v-a determinat să alegeţi arhitectura?
Atât gimnaziul cât și liceul le-am făcut la Arte Plastice, satisfăcându-mi latura creativă din adolescență. Cred însă că alegerea de a urma studiile facultății de arhitectură a venit ca și urmare a înclinațiilor mele tehnice și practice. Nu a fost un moment, o revelație, o chemare. A fost o alegere rațională, punând în balanță bagajul de cunoștințe și experiența practică acumulată în școală și posibilitățile de valorificare prin intermediul facultății.
- Care este contribuţia arhitecturii în formarea dumneavoastră personală?
Nu mi-am pus niciodată problema la modul acesta. Mai degrabă invers, eu formându-mă continuu pentru a putea contribui la crearea unei arhitecturi personale. Legat de aspectul acesta mă consider la începutul unui drum lung și anevoios. Și asta nu din cauza lipsei de experiență, ci datorită diversității mari de subiecte la care am avut șansa să lucrez până acum. Consider că forma trebuie să se supună performanței, așa că doar un arhitect informat poate să contribuie cu adevărat la formarea unui discurs personal.
- Cum aţi prezenta activitatea dumneavoastră alternativă celor care nu sunt familiari cu ea?
Curgerea timpului este definitorie pentru toate elementele din calea sa. Expunerile lungi îi pot surprinde unduirile, iar acum, când aproape totul este instantaneu, camera obscură și hârtia fotografică sunt poate singurele ce pot înregistra ceea ce este de prea multe ori neglijat: TIMPUL Am descoperit fotografia cu stenopă cu câțiva ani în urmă, într-o încercare de a extinde timpul de expunere: doream să fotografiez mișcarea astrelor noaptea. Așa s-a născut ceea ce acum numesc Pinhole Moustache. Sub acest nume realizez atât fotografii cât și scurte filme precum acesta. Deoarece atât filmul fotografic cât și aparatele digitale au, de regulă, o fotosensibilitate mare, folosesc hârtie fotografică ca și negativ. Imaginile le realizez cu aparate de construcție proprie, iar în afara experimentelor și testelor de expunere, urmăresc în principal surprinderea mișcării în timp, în 4 dimensiuni, într-un mod ce trece / transcende mesajul fotografiei clasice. Expunerile mele sunt, de regulă, expuneri lungi și foarte lungi. Expunerile cu aparatele digitale și analogice se situează, de regulă, în sfera fracțiunilor de secundă, pe când cele realizate de mine sunt de ordinul minutelor, orelor, zilelor sau lunilor. Felia de timp și paleta de evenimente ce este surprinsă de fotografia clasică este, în comparație cu cea realizată printr-o pinhole camera, îngrozitor de îngustă, înregistrând o secțiune subțire din mișcarea noastră în spațiul-timp. În momentul de față, am aparate foto montate în orașe, pe clădiri, în birouri sau în case, prin păduri și câmpuri, înregistrând zi de zi, noapte de noapte mișcarea naturii, pulsul citadin sau cel intim. În imaginile mele, gândurile, evenimentele și acțiunile din timpul fotografierii își găsesc, pentru cel ce dorește să le vadă, locul în imagine, ajungând, grație duratei lungi de expunere, să poată fi relaționate cu evenimente locale și internaționale. Se nasc copii, cresc, se bucură și încep să meargă, oameni se întâlnesc și se despart, se schimbă regimuri politice, alternează anotimpuri, bucurii, griji, speranțe și tristeți.
- Cum aţi ajuns de la arhitectură la activitatea dumneavoastră alternativă?
Fotografia este un mod facil de a investiga interacțiunile dintre mediul construit şi viață. Ceea ce ne înconjoară, fie că este construcție, fie că este natură sau chiar sentiment, se petrece în timp. În ceea ce privește clădirile, acestea sunt percepute, de regulă, în mișcare, în cadrul unui parcurs dirijat de arhitect. Urmărirea acestui parcurs este principalul punct comun între arhitectură și fotografia cu expunere lungă, fie că este realizată cu un aparat cu stenopă, unul analogic ori cu un aparat digital. Astăzi, când aparatele fotografice au devenit atât de accesibile, fotografia trebuie să fie un mod în care arhitecții își verifică raportarea la spațiu și timp.
- Cum consideraţi că se influenţează reciproc cele două activităţi?
Reciproc nu pot spune că se influențează în mod direct. Însă, cu siguranță mă ajută să înțeleg mai bine sensul fiecăreia. Arhitectura este o meserie solicitantă, nelipsită de riscuri și cu o durată lungă de finalizare pentru majoritatea contractelor. Pentru a explica modul în care mă influențează, vă pot descrie conjunctura în care am realizat una din imaginile prezentate: Este vorba de o expunere pe timp de 3 luni, realizată pe un șantier încheiat acum. Imaginea surprinde lunile cele mai intense, de la începutul realizării structurii de rezistență, până la realizarea închiderilor, a acoperișului și a fațadelor. Aparatul a fost montat pe unul din stâlpii construcției, la 9 m înălțime, iar în acest interval de timp, șantierul a avut peste 150 de muncitori ce cofrau și turnau placa de pardoseală și planșeul de peste parter, zidind compartimentări interioare printre popii cofrajelor. Intervalul acesta de timp a coincis cu unele dintre cele mai dure și dese ședințe de coordonare avute în cariera mea, cu nopți nedormite, nu numai în ceea ce mă privește pe mine, ci și a colegilor proiectanți, precum și din partea constructorilor. Muncitori, utilaje și macarale s-au perindat în dreptul aparatului, tehnicieni și ingineri au dat telefoane, au verificat și corelat aspecte cât se poate de variate, sub presiunea termenelor și a timpului. Concomitent, în România, s-au născut 15.000 de copii, mii de elevi au trecut prin experiența examenului de Bacalaureat, a avut loc prima ediție Jazz TM în Timișoara, în Egipt, în urma demonstrațiilor, regimul a fost schimbat, iar în zona Arctică, gheața calotei glaciare nordice a atins minimul înregistrat în istorie. Toate acestea s-au întâmplat și trăit în cele trei luni, timp în care am ridicat ochii de nenumărate ori, verificând dacă aparatul mai este pe stâlp (merci Dan Cioabă!). După ce am văzut imaginea rezultată, am realizat calma și serena trecere a timpului și am întrezărit o fracțiune a ceea ce contează cu adevărat în viață.
- În ce măsură sunteţi prezent în cele două activităţi?
Fotografia este o pasiune pe care o urmez ori de câte ori am timp. Mă gândesc continuu la aparatele montate deja, la modul în care pot surprinde alte aspecte ale cotidianului, perfecționând tipurile de aparate sau schimbând radical modul în care se poate extinde expunerea fotografică. Munca de arhitect este însă cea care îmi ocupă partea cea mai mare din zi, rezultatele venite în urma ei aducându-mi, de asemenea, satisfacții tot în plan creativ.
Înapoi
