Expoziția SIGMA: Cartografia învățării 1969–1983 reprezintă o primă încercare de a descrie ambițiosul proiect de experimentare pedagogică în artă, design și arhitectură, inițiat de grupul SIGMA. Fondat în 1969 în Timișoara de către artiștii Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Ioan Gaita, Elisei Rusu, Doru Tulcan și matematicianul Lucian Codreanu, conceptul artistic al grupului SIGMA se baza pe interesul membrilor săi în gândirea sistemică, tehnologiile avansate și comunicarea vizuală, în relație cu reinterpretările extinse ale constructivismului de la începutul secolului 20 și cu afilierea la conceptualism și la tendințele radicale din educație. Ca platformă comprehensivă, practica artistică a grupului SIGMA a reprezentat un model pentru diferiții practicieni din artă, design și arhitectură.
Expoziția reconstituie modul procesual de înțelegere al artei de către grupul SIGMA în relație cu teoriile învățării testate în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara (1969–1983), extinse ulterior la Facultatea de Arhitectură (1970–1981), prin intermediul lui Bertalan și Flondor, și la Facultatea de Electrotehnică (1971–1972), de către Codreanu și Gaita. Puternicul caracter interdisciplinar al activității SIGMA, ce presupunea juxtapunerea radicală a mai multor referințe teoretice din—constructivism, cibernetică, bionică, matematică, structuralism, semiotică, psihanaliză și fizica taoistă—a produs o deturnare semnificativă de la standardele de învățare ale instituțiilor românești din acea perioadă.
Grupul opta mai curând pentru o nuanțare și o experimentalizare a curriculei în artă, design-ul de produs și arhitectură, rezonând, astfel, cu pedagogia vizionară a Bauhaus-ului, a lui Paul Klee și Buckminster Fuller. SIGMA reimagina școala ca pe un sit relațional și situațional, unde educația reprezenta un proces continuu de învățare și experimentare deschisă.
Având în vedere curiozitatea profundă a grupului SIGMA pentru domeniul științei și conexiunea organică cu propriul program de predare, expoziția de față urmărește să expună o cartografie a narațiunilor rămase neexplorate, a surselor și punctelor de vedere menite să releve publicului o nouă lectură și aspecte mai puțin cunoscute ale grupului. Scopul expoziției este de a reafirma actualitatea principiilor pedagogice ale grupului SIGMA, datorită flexibilității pe care o propagă în raportul dintre educator și artist, dintre profesor și student, dintre spațiul instituțional și natură, dintre obiectul de artă și contextul său.
SIGMA: Cartografia învățării 1969–1983 reunește o selecție de lucrări și materiale de arhivă care documentează activitatea SIGMA ca grup de artiști și profesori, prezentând publicului fotografii, filme și desene, obiecte, reconstrucții, caiete de notițe și scrieri ale artiștilor, dar și lucrări ale elevilor și studenților. Expoziția se dezvoltă în jurul a trei concepte prezentate cu ajutorul unor structuri modulare: Obiecte algoritmice: de la structuri spațiale la design-ul de proces, Arhitecturile spațiului: joc, acțiune, experiment și Acte sensibile de percepție.
Cele trei direcții de expunere alcătuiesc un montaj vizual care își găsește continuitatea într-un eveniment final, un atelier și un simpozion, în care participanții vor aplica și exersa diverse teme și formate ale practicii SIGMA și ale pedagogiei creative create de grup, în scopul studiului contemporan al acestora. Căutând să contextualizeze și să repoziționeze moștenirea SIGMA prin prisma realităților culturale și educaționale de astăzi, atelierul va genera un manual colectiv, o posibilă reinterpretare contemporană a fenomenului SIGMA ca colaboratori, profesori și artiști practicieni ce pun accent pe interdisciplinaritate.
Curatori: Alina Șerban, Andreea Palade-Flondor și Space Caviar
Organizatori: OAR Filiala Timiș și Fundația Art Encounters
Parteneri: Fundația Triade, Galeria Jecza, Muzeul de Artă Timișoara
Cu sprijinul: Lipoplast, Elba, eta2u, Benq
Locație: City Business Centre, corp E, str. Coriolan Brediceanu nr.10, Timișoara
Program:
3-31 octombrie, marți - duminică 10-19
4 octombrie, ora 12:30 - tur special al expoziției împreună cu artiștii și curatorii
27-30 octombrie, 10-19 - ALPHA BETA SIGMA - workshop și simpozion coordonat de Space Caviar