Arh Adina MIRCEA rotund

Adina Mircea

 

1. Cum v-ați prezenta celor care nu vă cunosc ?
Adina Mircea, mamă, soție, arhitect, bijutier, profesor.
În 2007 am absolvit cursurile Facultații de Arhitectură din Timișoara. În timpul facultații am studiat un an la Roma, apoi am lucrat ca arhitect în Elveția, însă, “acasă” mă simt liberă, fără niciun fel de constrângere, așa cum îmi place să fac lucrurile în general. Mi-am făcut stagiul într-un birou de arhitectură, masterul urmând să-l închei în 2010 cu Sofia, fetița mea, alături.
Interesul pentru bijuterie a venit firesc, trăind satisfacția materializării obiectelor rezultate, experimentând forme, materiale, texturi, culori.

2. Ce moment v-a determinat să alegeți arhitectura?
Nu am avut niciun apropiat care să activeze în domeniul arhitecturii, însă, o prietenă a mamei mele, cunoscându-mi firea și preocupările, mi-a spus că ar trebui să mă “fac” arhitect. Mi s-a părut minunat să te poți pregăti pentru facultate cu creionul și echerele pe hârtie, nu îngânând manuale de economie pe de rost. În realitate, nu aveam habar ce înseamnă arhitectura.

3. Care este contribuția arhitecturii în formarea dumneavoastră personală ?
Faptul că am studiat arhitectura m-a (de)format astfel încât privesc spațiul public, clădirile, interioarele, mobilierul, proporțiile, ritmul, texturile, formele, obiectele, întreaga lume, prin arhitectură.

4.Cum ați prezenta activitatea dumneavoastră alternativă celor care nu sunt familiari cu ea?

Bijuteriile fac parte din viața noastră. Le alegem în funcție de gust, de personalitate, de educație, de buget. Încerc să construiesc piesele pornind de la o poveste, un concept, ținta fiind ca rezultatul să depăseasca funcțiunea strictă de podoabă. Bijuteria oferă un tip de obiect încărcat de energia, emoția, sinceritatea și pasiunea celui care o confecționeaza. Astfel, trecând de la arhitectură la bijuterie, am ales doar o nouă modalitate de a comunica cu oamenii.

5. Cum ați ajuns de la arhitectură la activitatea dumneavoastră alternativă ?
Eram angajată într-un birou de arhitectură. Se lucra mult, însa piața nu cerea arhitectură, ci hale industriale și “supermarket-uri” cu proiecte tipizate. Visele celor șase ani de facultate începeau să se năruie. Astfel, pentru a-mi depăși frustrările, după orele de birou, am început să confecționez primele mele piese. A urmat înființarea unui blog ( https://www.facebook.com/adinamirceadesign ), iar în urma vizibilității create, produsele au început să se vânda. Ulterior, am început să iau și mai în serios această activitate, urmând cursuri de specialitate și participând la concursuri în domeniu. Am început să mă simt și mai atrasă de lumea bijuteriilor după ce am pășit în universul bijutierului David Sandu. Astfel, acum, după ce am experimentat cu diverse metale mai puțin prețioase, îmi doresc mai mult. De doi ani am deschis un mic atelier în centrul orașului (str. Mercy nr. 4) unde confecționez piesele pe care le comercializez în câteva magazine din țară și strainătate.

6. Cum considerați că se influențează reciproc cele două activități?
La fel ca în arhitectură, proiectarea bijuteriei pleacă de la o idee, un concept, de care trebuie să fii convins. Apoi urmează desenul, și în final, construcția. În acest demers trebuie să ții cont de scara umană și funcționalitate, acordând mare atenție detaliilor.
Dincolo de partea estetică, îmi propun ca piesele pe care le creez să fie confortabile.

7. În ce masură sunteți prezent în cele două activități?
În încăperea alăturată atelierului de bijuterie, se află biroul de arhitectură al soțului meu. Cred că asta mi-a dat puterea să îmi urmez dorințele, să deviez din drumul pe care pornisem. Faptul că soțul meu proiectează, iar eu mă pot implica oricând activ în proiectarea de arhitectură mă ajută să nu îmi înfrânez parcursul și să nu îmi pun întrebari de genul “cum ar fi fost dacă…”.
Așadar, în prezent, predau arhitectură la liceul “Ion Mincu”, mă implic în proiectele dragi mie în cadrul biroului de arhitectură și îmi cresc visul în domeniul bijuteriei.

 

Înapoi