Eliza Yokina
- Cum v-aţi prezenta celor care nu vă cunosc?
În căutare a frumosului, a emoţiei, a lumii prin arhitectură, design, obiecte şi nu numai.
- Ce moment v-a determinat să alegeţi arhitectura?
Când am ales să vin în România pentu a face Arhitectura nu ştiam nimic despre ce urma să fac, arhitectura era la acea vreme pentru mine una dintre arte, eram fascinată de clădirile frumoase de pe stradă şi cam atât. Mă pregătisem câţiva ani de zile pentru pictură, arhitectura la acel moment a fost un compromis acceptabil, o întâmplare, o şansă de a pleca din frumosul şi provincialul oraş natal –Vidin. M-am îndrăgostit de arhitectură încă în primul an de facultate şi am fost fascinată de lumea care s-a deschis în faţa mea prin arhitectură. O fascinaţie ce nu a încetat nici azi, un domeniu ce continuă să mă surprindă să îmi ofere bucurie, să mă tulbure.
- Care este contribuţia arhitecturii în formarea dumneavoastră personală?
Generic vorbind, un arhitect în formarea sa învaţă în primul rând să gestioneze un proiect sau o problemă de la stadiu de anticipare sau idee până la rezolvare sau realizare sintetizând o multitudine de factori, probleme, constrângeri, idei etc. urmărind o coerenţă a procesului. În acest sens, un arhitect poate lucra în domenii fără legatură directă cu arhitectura prin faptul că este în stare să gestioneze un proiect cap –coadă. Un arhitect are, în primul rând, o gândire proactivă, anticipând şi luând decizii în direcţia corectă, are un spirit de observaţie viu, poate analiza şi sintetiza, are dezvoltată creativitatea şi are la îndemână modalităţi de exprimare eficiente. În cele mai multe cazuri, arhitectul are o educaţie estetică importantă, corelată cu simţul pragmatic. În cazul meu, arhitectura a adus (sper) mai multă disciplină şi logică în gândire şi practică, apoi ştiinţa despre care vorbeam, de a face lucruri, de a face ca ele să se întâmple – un proces lung ce îmbină foarte multe alte aptitudini.
- Cum aţi prezenta activitatea dumneavoastră alternativă celor care nu sunt familiari cu ea? Cum aţi ajuns de la arhitectură la activitatea dumneavoastră alternativă?
Activitatea mea nu este chiar alternativă, deşi poate să pară. Încă din timpul facultăţii discutăm cu colegii că arhitectura nu este o materie dedicată învăţământului superior, ea oferă atât de mult ca disciplină, dar şi la modul practic, ajută să întelegem mai bine lumea construită în care trăim, astfel încât este de neînţeles de ce nu există în şcoli ca parte din cultura generală, aşa cum este literatura, matematica, logica, geografia. De ce arhitectura este încă considerată o disciplină aparte, îndepărtată, de elită când ea de fapt le poate sintetiza pe majoritatea disciplinelor care sunt studiate în programa şcolară şi poate oferi o modalitate foarte eficientă de a fixa cunoştinţele dobândite în alte materii, pe lângă faptul că oferă foarte mult din punct de vedere cultural. Prima oară m-am apropiat de acest subiect serios mai prin joacă, am făcut o carte pentru copii (în special pentru fetiţa mea care urma să se nască) cu poveşti despre case (Vise Despre Case, 2011). De curând, am avut şansa împreună cu 5 alte colege să punem bazele unui proiect ce se numeşte De-a Arhitectura, prin care ne-am propus să aducem arhitectura în cultura generală a copiilor prin educaţie, mai concret, să aducem arhitectura în şcoli. După 3 ani de lucru şi susţinerea entuziastă a breslei arhitecţilor, am reuşit să facem un curs opţional aprobat de Ministerul Educaţiei pentru clasele III-IV, iar în lucru avem alte câteva proiecte pentru alte vârste.
- Cum consideraţi că se influenţează reciproc cele două activităţi?
Arhitectura nu este doar un set de proiecte pe care le practicăm la birou. Dacă priveşti lucrurile de la depărtare, arhitectura pare să fie o cultură a construirii sau cultura construită, aşadar, activiatea unui arhitect nu este doar de proiectare, ci şi de a promova valorile mediului construit mai departe, prin mijloace diferite, unul dintre care poate fi şi educaţia. Atunci când eşti arhitect, prin natura meseriei de a construi, simţi şi o mare responsabilitate pentru natură, oraş şi oameni, această responsabilitate nu este doar a arhitectului, ci a tuturor celor care facem parte din acest proces de populare şi urbanizare a Terei, cum, de ce, în ce fel sunt întrebări care ne preocupă şi este frumos când aceste probleme preocupă cât mai multă lume, numai aşa putem creşte valoarea mediului construit.
- În ce măsură sunteţi prezent în cele două activităţi?
Insuficent.
Înapoi
