Ştefan Paskucz

  •  Cum v-aţi prezenta celor care nu vă cunosc?

- Căsătorit – 2 copii

- Facultatea de Arhitectură Cluj-Napoca 1991-1997

- Post Universitar – Formare Europeană – specializare în Restaurare arhitectură – Babes Bolyai
- 1991-1997 Membru (chitară bass) formaţia Rock Progresiv Talitha Qumi – Cluj Napoca

Cam atât. Mă exprim prin ceea ce fac.

  •  Ce moment v-a determinat să alegeţi arhitectura ?

Oferta destinului.

Prima oară îmi amintesc că am fost îndrumat să fac arhitectură de către profesorul de fizică, rezolvând o problemă cu două bile care se ciocnesc….(altfel decât colegii mei.

Am desenat traiectoria tridimensională a bilelor . ..etc. Apoi, am cochetat cu grafica (fiind absolvent de Arte plastice în gimnaziu). Desenam întruna, toate caietele îmi erau pline de desene, motiv de ceartă cu profesorii şi părinţii. Aveam şi benzi desenate în care tratam oraşele viitorului de mic copil. Până la urmă, mătuşa mea, care era inginer constructor la Cluj, m-a făcut să mă îndrept spre această profesie.

Cred că am făcut o alegere bună, poate aş fi fost prea artist, prea bonom. Aveam nevoie de disciplină, rigoare, atenţie la detalii. E o luptă între cele două feluri de a fi, care consider că mă stimulează pozitiv.

  • Contribuţia arhitecturii în formarea dvs. Profesională

Arhitectura este o lume aparte, lucrează mult cu a 4-a dimensiune „ TIMPUL „ …., „Timpul regăsit „ – Marcel Proust – simţi această inserare în spaţiu.

Aici pot să-mi propun un discurs estetic de avangardă, mă incită spre lucruri nevăzute, noi. Arhitectura este refugiul universal perfect pentru creaţie. Când fac asta mă simt ca peştele în apă. Îmi place şi legătura cu alte profesii: ingineri, sociologi, istorici, artişti, arheologi. Sincer, această profesie mă ajută să fiu un bun mediator, să dau încredere oamenilor cu care colaborez. Când eram copil, tatăl meu mă vedea compozitor, dirijor… Am ajuns un dirijor pe şantier…!!!

  • Cum aţi prezenta activitatea dvs. alternativă celor care nu sunt familiarizaţi cu ea ?

Muzica face parte din mine. E mereu pe înţelesul inimii, vibraţie, pasiune la maxim. E un limbaj al pasiunii, mă relaxează, e ceva magic, un leac al minţii. După retragerea mea din trupă, am ales să fac muzică doar ca o „plăcere de bucătărie” . După o zi grea de lucru, mă simt bine să cânt cu copiii mei. Dominic bate la tobe, Athena cântă la bass (mi-a furat instrumentul preferat) iar eu improvizez la chitară. Sună bine acest trio familial când ne dăm drumul la câte o seară de blues.

  • Cum aţi ajuns de la arhitectură la activitatea alternativă ?

Am început cu muzica. În clasele primare am studiat vioara la Liceul de Artă din Baia Mare. Cred că mi se potriveşte citatul lui Nietzsche „ Fără muzică viaţa ar fi o greşeală”. Apoi am avut o trupă în liceu. Pasiunea pentru arhitectură a venit mult mai târziu. În facultate, toţi cei 6 ani de studiu am cântat în trupa Talitha Qumi. În final, am părăsit trupa pentru a mă dedica arhitecturii.

Mă simt împlinit făcând ambele lucruri.

  • Cum consideraţi că se influenţează reciproc cele două activităţi?

Muzica îmi creează o stare de libertate deplină, îmi permite acel sâmbure de haos, de dezordine, un neconvenţional asumat.

Arhitectura, cum am mai spus, mă disciplinează, mă incită, mă împinge spre creaţie. Stupid, am constatat că arhitectura mi se pare mult mai zgomotoasă decât muzica. Cred că am nevoie de ambele pasiuni. Chiar se influenţează reciproc. Mă regăsesc în ele, deoarece consider că am un limbaj universal.

Aş putea enumera o pagină întreagă de arhitecţi care cântă sau muzicieni celebri care sunt arhitecţi la bază. Nu e cazul , îi ştie toată lumea. De la rock la muzică contemporană…….

Nu îmi place citatul lui E.Schelling „ Arhitectura este muzica împietrită” ….

  • În ce măsură  sunteţi prezenţi în cele două activităţi?

Dacă vorbim în proporţii, 75% arhitectură şi 25% muzică. Asta datorită timpului ocupat de profesie …Cineva spunea că, arhitectura e cea mai pretenţioasă amantă. De multe ori, simt nevoia ca lucrurile să se inverseze, măcar pentru o perioadă.

Pasiunea e la fel pentru ambele. Trebuie să ţin deschisă mereu puntea dintre cele două domenii.

Pentru mine, muzica şi arhitectura înseamnă pasiune-emoţie-creaţie, o desfătare a sufletului. Îmi stimulează toate simţurile, vorba domnului A.Pleşu  „Să arzi lumânarea la ambele capete.”

 

 

Înapoi